Exporting know - how. Harvesting profit.

Focșani, 10 decembrie 2017: Comunicat de presă

Punctaj maxim la Bursa Proiectelor Școlare Premium Porc 2017 pentru echipa care a abordat tema Centenarului Primului Război Mondial în Vrancea

Cea de-a V-a ediție a Bursei Proiectelor Școlare Premum Porc 2017 și-a desemnat sâmbătă, 9 decembrie, la Sala Polivalentă din municipiul Focșani, câștigătorii.

Evenimentul a fost unul interactiv, fiind prezentat de către MC Alexandru Munteanu, fost președinte al Consiliului Elevilor din Vrancea. De asemenea, pe tot parcursul concursului Mascota Premium Porc a animat atmosfera.

Toți cei 160 de concurenți înscriși au primit, la final, cadouri (dulcirui și materiale promoționale) din partea grupului de companii Premium Porc. Datorită faptului că două echipe au obținut același punctaj, Premium Porc Group a decis suplimentarea premiilor cu încă un Premiu III (8 smartphone-uri). Toți membrii echipelor câștigătoare – 32 persoane – vor merge în excursie de o zi la București, sâmbătă, 16 decembrie. Ei vor vizita Muzeul Antipa și vor merge în Târgul de Crăciun.

În prezența a peste 1.100 de susținători ai celor 20 de echipe, competiția de proiecte a fost una extrem de strânsă și disputată. Așa cum a fost anunțat în Regulament, cele 20 de echipe au fost punctate în funcție de:

  • numărul de share-uri ale fotografiei echipei pe pagina de Facebook a companiei Premium Porc (20%);
  • numărul de voturi obținute sâmbătă, 9 decembrie (25%);
  • votul juriului (55%)

Deoarece echipele Arhitecții viitorului – Școala Gimnazială “Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica”, Sihlea, Modern School – Școala Gimnazială,”Prof. Mihai Sîmbotin”, Cîrligele; Innovative Team – Liceul Teoretic “Duiliu Zamfirescu”, Odobesti și Mărășești Victorie – Școala Gimnazială Nr. 2, Mărășești nu au respectat regulile de fair-play și au distribuit multiplu fotografia echipei, au primit 0 puncte la prima probă, restul echipelor obținând, în mod egal, 20 puncte.

În ceea ce privește votul din Sala Polivalenta, au fost exprimate un număr total de 1.183 voturi. Două voturi au fost anulate deoarece nu au fost completate corespunzător.

În urma votului, pe primul loc s-a clasat echipa ”Nepoții lui Ștefan” de la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Focșani (275 voturi), urmați de  Innovative Team de la Liceul Teoretic “Duiliu Zamfirescu”, Odobesti (161 voturi) și Sportivii din Pufești de la Școala Gimnazială Pufești (107 voturi).

Juriul a apreciat că toate echipele merită 25 de puncte,  deoarece, prin implicare, au reușit să își aducă în sală susținători, numărul acestora variind în funcție de distanță și de profilul unității de învățământ.

În urma prezentării proiectelor, juriul a acordat următorul punctaj:

I. Excelent pentru proiectul Mărășești Victorie – Școala Gimnazială Nr. 2 (55 puncte).Proiectul echipei de la Școala Gimnazială nr. 2 Mărășești a obținut punctajul maxim al juriului deoarece acesta a adus o temă din istoria recentă a României – Centenarul luptelor din Primul Război Mondial din Vrancea – în actualitate și au proiectat acest proiect spre viitor. Juriul a apreciat Inovația proiectului cu Excelent ca urmare a temei alese: digitalizarea Centenarului. Originalitatea prezentării e fost, de asemenea, apreciată cu Excelent. A fost singura scenetă care a avut un conținut emotional și un decor adecvat proiectului propus. Utilitatea proiectului în comunitate a fost apreciată ca Excelentă deoarece este vorba despre promovarea, la nivel national, a unei valori cu însemnătate istorică și națională deosebită. Gradul de implicare al echipei în succesul proiectului a fost votat ca Excelent ca urmare a faptului că membrii echipei au purtat recuzită specifica scenetei propuse, ceea ce a însemnat un grad de implicare deosebit atât din partea profesorului coordonator cât și din partea echipei. Prin urmare, cu un punctaj final de 80 puncte, Echipa ”Mărășești-Victorie” de la Școala Gimnazială Nr. 2, Mărășești a câștigat un laborator IT pentru școală dar și câte un laptop pentru fiecare membru al echipei. De asemenea, proiectul a fost apreciat ca fiind unul cu șanse mari de sustenabilitate.

II. Foarte bine pentru proiectul echipei de la Școala Gimnazială “Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica”, Sihlea care s-a clasat pe locul II în preferința juriului. (52 puncte) Juriul a apreciat inovația, originalitatea și unitatea conceptului prezentat. De asemenea a fost apreciată utilitatea proiectului în comunitate cu Foarte bine. Gradul de implicare al echipei în succesul proiectului a fost votat cu Foarte Bine ca urmare a faptului că membrii echipei au înțeles să își promoveze unitar proiectul, atât în mediul on-line cât și în cadrul evenimentului public. Cu un punctaj final de 77 puncte, Echipa ”Arhitecții Viitorului” de la Școala Gimnazială “Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica”, Sihlea a câștigat câte o tabletă pentru fiecare membru al echipei.

III. Proiectul echipei de la Școala Gimnazială Pufești s-a clasat pe locul III în preferința juriului, fiind punctat cu Bine (30 puncte). Juriul a apreciat utilitatea proiectului în comunitate și gradul de implicare al școlii în promovarea proiectului în mediul on-line. Faptul că echipa a obținut sprijinul unor sportivi celebri din România a fost apreciat, în mod special, ca fiind o inovație. Juriul a considerat că, din păcate, proiectul Școlii Gimnaziale Pufești a fost, mai degrabă, o prezentare a activității laborioase pe care școala a avut-o de-a lungul timpului fără a prezenta, propriu zis, un proiect în cadrul evenimentului de la Sala Polivalentă. Cu un punctaj final de 75 puncte Echipa ”Sportivii din Pufești” de la Școala Gimnazială Pufești a câștigat câte un smartphone pentru fiecare membru al echipei.

IV. Proiectul echipei de la Școala Gimnazială “Alexandru Vlahuţă”, Gugești s-a clasat pe locul III în preferința juriului, fiind punctat cu Bine (30 puncte) Juriul a apreciat utilitatea proiectului în comunitate, modul unitar de promovare și gradul de implicare al echipei în realizarea standului de prezentare și al proiectului, în sine. De asemenea, a fost apreciată originalitatea prezentării proiectului. Cu un punctaj final de 75 puncte Echipa ”Minutul de tehnologie” a câștigat câte un smartphone pentru fiecare membru al echipei.

De asemenea, Echipa Innovative Team de la Liceul Teoretic “Duiliu Zamfirescu”, Odobesti a primit calificativul Bine (30 puncte) din partea juriului însă nu a reușit un rezultat bun, deoarece fost depunctată la categoria share, ca urmare a votului multiplu.

Restul proiectelor au fost apreciate de juriu ca fiind Promițătoare (25 puncte) și incurajăm toate școlile din Vrancea să accepte provocarea de a participa la următoarea ediție a Bursei Proiectelor Școlare Premium Porc.

Iată mai jos clasamentul final:

Nr. crt Unitate Scolara Share Voturi obținute Evaluare juriu Clasament
1. Școala Gimnazială Nr. 2, Mărășești; (0 puncte)

 

11765

 

(25 puncte)

 

79

 

(55 puncte)

 

Excelent

(80 puncte)

Locul I

2. Școala Gimnazială “Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica”, Sihlea; (0 puncte)

 

9001

(25 puncte)

 

88

(52 puncte)

 

Foarte bun

(77 puncte)

 

Locul II

3. Scoala Gimnaziala Pufesti; (20 puncte)

 

1251

(25 puncte)

 

107

(30 puncte)

 

Bun

(75 puncte)

 

Locul III

4. Şcoala Gimnazială “Alexandru Vlahuţă”, Gugești: (20 puncte)

 

1251

(25 puncte)

 

107

(30 puncte)

 

Bun

(75 puncte)

 

Locul III

5. Școala Gimnazială nr. 1 Biliești (20 puncte)

 

384

(25 puncte)

 

22

(25 puncte)

 

Promițător

(70 puncte)

 

Locul IV

6. Şcoala; Gimnazială “Simion Cristian”, Andreiaşu de Jos (20 puncte)

 

23

(25 puncte)

 

7

(25 puncte)

 

Promițător

(70 puncte)

 

Locul IV

7. Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” Dumbrăveni (20 puncte)

 

338

(25 puncte)

 

29

(25 puncte)

 

Promițător

(70 puncte)

 

Locul IV

8. Şcoala Gimnazială ,,Prof. Gen. Ghe. Gheorghiu”, Gologanu (20 puncte)

 

161

(25 puncte)

 

29

(25 puncte)

 

Promițător

(70 puncte)

 

Locul IV

9. Liceul Teoretic ”Grigore Gheba”, Dumitrești (20 puncte)

 

262

(25 puncte)

 

16

(25 puncte)

 

Promițător

(70 puncte)

 

Locul IV

10. Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Focșani; (20 puncte)

 

1077

(25 puncte)

 

275

(25 puncte)

 

Promițător

(70 puncte)

 

Locul IV

11. Palatul Copiilor Focşani; (20 puncte)

 

1384

(25 puncte)

 

69

(25 puncte)

 

Promițător

(70 puncte)

 

Locul IV

12. Școala Gimnazială Nr.3 Focșani; (20 puncte)

 

856

(25 puncte)

 

20

(25 puncte)

 

Promițător

(70 puncte)

 

Locul IV

13. Școala Gimnazială Milcovul; (20 puncte)

 

613

(25 puncte)

 

63

(25 puncte)

 

Promițător

(70 puncte)

 

Locul IV

14. Scoala Gimnaziala” Emil Atanasiu”, Garoafa; (20 puncte)

 

158

(25 puncte)

 

14

(25 puncte)

 

Promițător

(70 puncte)

 

Locul IV

15. Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu; (20 puncte)

 

606

(25 puncte)

 

44

(25 puncte)

 

Promițător

(70 puncte)

 

Locul IV

16. Scoala Gimnaziala Suraia; (20 puncte)

 

300

(25 puncte)

 

9

(25 puncte)

 

Promițător

(70 puncte)

 

Locul IV

17. Școala Gimnazială “Ioan Voda cel Viteaz” Slobozia-Ciorăști; (20 puncte)

 

49

(25 puncte)

 

14

(25 puncte)

 

Promițător

(70 puncte)

 

Locul IV

18. Scoala Gimnaziala” Neculai Jechianu” Vrîncioaia (20 puncte)

 

251

(25 puncte)

 

8

(25 puncte)

 

Promițător

(70 puncte)

 

Locul IV

19. Liceul Teoretic “Duiliu Zamfirescu”, Odobesti; (0 puncte)

 

13505

(25 puncte)

 

161

(30 puncte)

 

Bun

(55 puncte)

 

Locul V

20. Scoala Gimnaziala,”Prof. Mihai Simbotin”, Cîrligele; (0 puncte)

 

2825

(25 puncte)

 

51

(25 puncte)

 

Promițător

(50 puncte)

 

Locul VI



București, 1 noiembrie 2017, Jurnalul de Afaceri:

Premium Porc Group, al doilea mare producător de carne din România. Compania a demarat un  nou proiect major de investiții, în vederea măririi capacității de producție cu aproximativ 50%. După 10 ani de activitate, Premium Porc Group – parte a DCH International – a reușit să administreze o afacere profitabilă de producție porcine cu rată ridicată de creștere de la an la an, ajungând astăzi al doilea mare producător de carne de porc din România. Detalii aici.

 

București, 6 septembrie 2017, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale:

Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, l-a primit miercuri, 6 septembrie 2017, pe ambasadorul Regatului Danemarcei în România, E.S. Dl Karsten Vagn Nielsen. Ambasadorul a fost însoţit de Șeful Secției Comerciale din cadrul Ambasadei Danemarcei, precum şi de reprezentantul unui grup de companii cu o experienţă vastă în administrarea de producţii de porci la scară largă. Detalii aici.


 

București, 28 august 2017, BizLawyer:

Premium Porc Group își finanțează extinderea capacității de producție și activitatea operațională printr-o facilitate de credit de 55 milioane de Euro. Avocații EY Law | Radu și Asociații SPRL și Clifford Chance Badea, în proiect.


București, 25 august 2017, Ziarul Financiar:

Grupul Premium Porc, cu acţionariat danez, cu un sistem integrat în agrobusiness şi creşterea porcilor, mizează  pe vânzări totale de 53 milioane de euro în acest an, în creştere cu 10% faţă de anul 2015, potrivit reprezentanţilor companiei. Grupul Premium Porc este al doilea cel mai mare pro­du­cător de carne de porc din România, după Smithfield.

București, 24 august 2017, Jurnalul de Tranzacții:

Ce face Premium Porc cu creditul de 55 mil. Euro aranjat de sindicatul format din UniCredit, BCR, BRD și Raiffeisen: Creditul are atât componentă de refinanțare, cât și investiții. Din împrumut va fi finanțată inclusiv achiziția unei unități de producție, tranzacție ce va fi finalizată la începutul toamnei

 


București, 24 august 2017, Comunicat de Presă:

Premium Porc Group își finanțează extinderea capacității de producție și activitatea operațională printr-o facilitate de credit de 55 milioane de Euro

Premium Porc Group, al doilea mare producător de carne de porc din România, a fost finanțat printr-un credit de 55 milioane de Euro de la UniCredit Bank, BCR, BRD Groupe Societe Generale şi Raiffeisen Bank, pentru mărirea capacității de producție cu peste 160.000 de porci produși pe an și susținerea activității operaționale.

Comunicatul complet poate fi consultat aici.


București, 20 iulie 2017, Ziarul Financiar:

Primele trei firme din topul celor mai mari 30 de companii cu activităţi în creşterea porcinelor, un clasament realizat după cifra de afaceri din 2016, respectiv companiile Smithfield România, Degaro şi Premium Porc Negreni, acoperă o treime din valoarea sectorului, având cumulat afaceri de până în un miliard de lei. Detalii aici:

Focșani, 21 februarie 2017, Comunicat de presă: 

Grupul de companii ”Premium Porc” inaugurează miercuri, 22 februarie 2017, de la orele 11.00, laboratorului IT de la Școala Generală ”Ion Basgan”, Focșani. Laboratorul a fost realizat în urma concursului de proiecte ”Bursa Școlară Premium Porc”, ediția 2016. Grupul de companii ”Premium Porc” a reabilitat, mobilat și utilat laboratorul IT de la școală, ca urmare a faptului că echipa ”Florile miraculoase” a câștigat cea de-a IV-a ediție a competiției ”Bursa Școlară Premium Porc”. Pentru mai multe detalii, click pe imaginea alăturată.


Slatina: Echipa Olt TV a vizitat fermele Premium Porc Group din judetul Vrancea unde compania noastra a implementat mai multe proiecte de protejare a mediului inconjurator. Astfel de investitii sunt in curs de implementare si la ferma pe care Premium Porc o gestioneaza in Negreni, Olt. Va invitam sa aflati despre tehnologiile folosite si despre planurile companiei in reportajul realizat si difuzat de Olt TV.


București: Ziarul Financiar vorbeste despre planurile de dezvoltare ale grupului de companii Premium Porc.

„În prezent, grupul de companii are în implementare un pro­iect major de investiţii care vizează construcţia unei ferme de scroafe în judeţul Brăila şi renovarea şi construcţia unei fer­me de creştere şi îngrăşare în judeţul Sibiu. Investiţia destinată pro­iectelor de la Sibiu şi Brăila este estimată la circa 35 de milioane de euro, cu desfăşurarea lucrărilor pe o perioadă de aproximativ doi ani“, a declarat pentru ZF Kim Ostergaard, country manager pe România al grupului Premium Porc

Mai multe detalii aici!

printscreen-zf


București: Porcii românești, drum liber spre Europa

Vă invităm să citiți o analiză a ziarului de business ”Capital” despre creșterea porcinelor în România. Articolul se intitulează ”Porcii românești, drum liber spre Europa” și confirmă faptul că al doilea mare crescător de porci din România este grupul danez Premium Porc care crește circa 370.000 de porci anual și operează prin șase companii, deținând ferme în Vrancea, Constanța, Olt și Sibiu.

Puteți consulta articolul complet dând click aici!

capital-analiza

 

 


Mai jos puteti citi alte articole publicate in ziarele din Romania  despre Grupul  Premium Porc Group:

Ambasadorul danez viziteaza scolile care au primit donatii de la Premium Porc 

Pentru a citi articolul va rugam apasati mai jos:

 Ambasadorul danez viziteaza scolile unde Premium Porc a donat calculatoare –  13.03.14 

Pentru a citi articolul va rugam apasati mai jos:

 Rocada Edil, Consinterfin, Aviputna:  Afacere de succes cu fonduri europene –  20.03.14  

Pentru a citi articolul va rugam apasati mai jos:

 Cum sa faci fundatii si sa cresti porci cu fonduri europene  – 19.03.14  

Pentru a citi articolul va rugam apasati mai jos:

 Premiu din partea  Premium Porc: O tabla inteligenta pentru copiii de la scoala “Nicolae Iorga”  – 14.02.14  

Pentru a citi articolul va rugam apasati mai jos:

Copiii de la scoala Nicolae Iorga, fata in fata cu tabla inteligenta  – 14.02.14   

Pentru a citi articolul va rugam apasati mai jos:

Copii de la scoala ”Nicolae Iorga” premiati de Premium Porc – 14.02.14   

Pentru a citi articolul va rugam apasati mai jos:

Copiii de la scoala  ”Nicolae Iorga”  vor primi o tabla inteligenta de la Premium Porc – 13.02.14  

Pentru a citi articolul va rugam apasati mai jos:

Premium Porc inaugureaza o camera multimedia la scoala ”Nicolae Iorga” school – 12.02.14   

Pentru a citi articolul va rugam apasati mai jos: